Lumea noastră se schimbă în fiecare zi. Uneori în bine, însă nu întotdeauna. Toate ființele și lucrurile se adaptează: plantele, animalele, vremea, starea de spirit, orice entitate trece aproape în fiecare moment printr-o transformare. Unele evoluează, altele găsesc o formă oarecare de supraviețuire, iar altele dispar. Mai multe și mai multe dispar. Legea junglei nu mai funcționează, a fost înlocuită de o lege mai rea, cea a ignoranței oamenilor.

    Nu-i vorba numai că oamenii au încetat să creadă în povești și personaje fantastice, e vorba că nici basmele nu-și mai doresc să facă parte din lumea oamenilor. Balaurii și-au strâns capetele și au plecat, calul și l-a luat pe Făt-Frumos și au zburat, Cosânzenele s-au împrietenit cu zmeii și au dispărut împreună.

    Iar oamenii nici nu par să observe. Sunt prinși cu toții într-o luptă absurdă cu ei înșiși, în care își demonstrează că sunt cei mai buni, cei mai frumoși, cei mai generoși – și asta doar făcându-și fotografii de unii singuri și apăsând pe niște butoane. Asta înseamnă acum fantastic pentru ei.

    Însă și oamenii și personajele fantastice, în încercarea lor de a se ignora unii pe ceilalți, au pierdut din vedere cel mai important lucru care îi poate salva atât pe ei, cât și relația pe care au avut-o odinioară: copiii!

    Copiii nu știu nimic nici despre lumea cea ignorantă a oamenilor, nici despre lumea fantastică ce a ales să dispară. Ei trebuie să învețe despre ambele lumi și despre cum trebuie să-și trăiască viața împletindu-le armonios pe amândouă, dar acum nimeni nu mai pare interesat să-i învețe nimic pe copii. Și nici nu au vreun aliat care să-i ajute. Cu excepția… jucăriilor!

    Jucăriile de toate felurile s-au pus într-o zi la sfat și s-au gândit foarte bine ce ar trebui să facă. Sigur, le place și lor să fie fotografiate și postate pe facebook! Le place să fie frumoase și să se laude cu asta. De asemenea, le plac foarte mult și poveștile. Păi, majoritatea jucăriilor vin din povești: prințesele, caii, avioanele, mașinuțele, dragonii… Însă, cel mai mult le place jucăriilor să se joace împreună cu copiii, care sunt prietenii lor cei mai buni!

    Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțe la vreuna dintre aceste plăceri! Trebuie doar să găsească o modalitate prin care să aducă împreună oamenii mari, basmele și joaca. Iar asta se poate face doar dacă îi sprijină copiii să învețe că nici lumea virtuală pe care au ales-o oamenii, nici calea dispariției pe care au ales-o personajele din basme nu sunt o soluție bună, ci trebuie să-i readucă pe toți cu picioarele pe pământ și să-i facă să înțeleagă că numai împreună lumea poate redeveni locul minunat care era odată.

     Și astfel, jucăriile au plănuit o strategie: ori de câte ori o jucărie avea să prindă viață, ea trebuia să vină însoțită de o poveste care să-i învețe pe copii că împreună pot aduce doar schimbări bune în lume, că pot să-i învețe pe oamenii mari să se bucure din nou de viața din afara internetului și că pot aduce la viață noi povești minunate cu personaje care mai de care mai fantastice.

     Dar aveau nevoie de un loc special în care să-și desfășoare activitatea, de un loc în care să-i strângă împreună pe părinți, pe copiii lor și pe eroii din povești. Și trebuia să fie un loc mare, în care să încapă toți! Iar asta cel mai ușor se poate face pe internet!

     Și așa a luat naștere Atelierul lui Pishppy, un loc magic în care jucăriile și poveștile prind formă și îi ajută pe copii să facă lumea mai amuzantă în fiecare zi.