O poveste cât 1 joc – Chinezii, brânza și puiul de condor

Povestea începe într-o miercuri după-amiază, o zi din vacanța de vară, când Lavinia, bucurându-se de prima zi de concediu, se află la volanul mașinii ce o conduce într-o excapadă de două zile pe meleaguri vrâncene. O însoțește Miruna, fiica ei de aproape opt ani.

Este o zi caniculară, dar ele se bucură de răcoarea din mașină și de peisajul ce se derulează secvențial în fața ochilor. La radio se termină una din piesele muzicale preferate ale fetiței. Miruna a facut duet cu vocea artistei, exprimându-și exuberant plăcerea de a cânta. După ce își recapătă suflul și decide că următoarea piesă nu este chiar pe placul ei, i se adresează Laviniei:

– Mami, mami, hai să ne jucăm un joc nou! Te rog!

– Hai să vedem! Despre ce este vorba?

– Se numește „Peripeții nemaiauzite” și trebuie să ne alegem o țară, ca de exemplu… China! și să spunem lucruri trăsnite pe care le putem face acolo.

– Bineee! Începe tu și eu mă adaptez din mers! De acord?

– Da. Să începem! Am fost în Jilin, în nord-estul Chinei și am mâncat azi la piață lăcuste și greieri prăjiți care au avut gust bun.

– Mmm! Mă gândesc că le trebuia și un fondue lângă, să înmoi insectele în delicioasa brânză topită, ar fi fost grandios!

– Dar nu au… E China, mami! Știi tu… brânza, varza, barza, viezurele nu sunt prietenii chinezilor! Sunt din alta parte a lumii, iar Burebista n-a ajuns în China și nici brânza pe masa chinezilor!

– Straniu, pentru că am citit un articol zilele trecute, din care reieșea că cea mai veche brânză din lume are cam 3800 de ani și a fost descoperită la gâtul unei mumii din Deșertul Taklamakan. Ghici, unde se află deșertul acesta?

– Ha-ha-ha, ce știri mai citești și tu! Vrei să spui că mumia aceea avea mărgele de brânză sau ai intrat în joc?

– Așa este, se potrivește cu jocul nostru, dar poate să aibă și un sâmbure de adevăr, pentru că, demult, oamenii din partea aceea a lumii le pregăteau un soi de pachețel cu mâncare celor care începeau viața de după.

– Și ce fel de brânza era? Camembert, mascarpone, ricotta sau telemea de la Sibiu?

– Articolul spunea că cercetătorii au ajuns la concluzia că acea brânza avea aceeași compoziție cu cea a kefirului, adica avea Lactobacillus.

– Ha-ha-ha, Lactoo.. cum?

– Lactobacillus. Sunt niste bacterii care ajută la digestie.

– Gata, gata, mi-am adus aminte că am citit de asta în „Micii mei eroi” la Pasteur, cel care a pasteurizat laptele. Asta înseamnă că… Pasteur a plagiat rețeta chinezilor, dacă ei au reușit să țină aproape 4000 de ani o brânză? Cred că ținea și mai mult dacă nu veneau cercetătorii să sape acolo. Dacă o descoperea un pământean venit în vizită la mătușa lui după 12 ani petrecuți pe Marte, în anul 3575? Îți dai seama, mami? Atunci brânza aia ar fi avut …7375 de ani. Ăsta da termen de garanție! :))

– Of, of, minte creață, te iubesc! Îți ador logica asta de copil isteț!

– Și eu te iubesc, mami meu! Crezi că brânza aia ajută mai bine la digestie decât scorpionul acela prăjit pe care l-am văzut în piață, lângă taraba cu greieri crocanți?

– Nu știu ce să spun. Mă întreb cum se face că un popor atât de curajos în bucătarie, care mănâncă orice târâtoare, rozătoare, zburătoare, se teme de niște lapte fermentat?

– Da, oare ce s-a întâmplat acum câteva mii de ani în relația de iubire dintre chinezi și brânză?

– Poate sunt alergici la lactoză? Spuse mama, zâmbind.

– Mami! Sunt peste un miliard de oameni. Nu pot avea toți alergie la brânză. Poate au alergie la mirosul de capră sau de vacă! Dar nu cred, pentru că am citit că ei sunt cei mai mari crescători din lume ai acestor animale.

– Unde ai citit tu asta?

– În Enciclopedia statelor lumii și am văzut într-un documentar că vacile lor arată foarte diferit față de ce știi tu.

– Ha-ha-ha, cum diferit? Să nu-mi spui că sunt roze!

– Nuu! Acolo vacile se numesc iaci.

– Ei, nu-i chiar așa. Dar ai dreptate, așa cum oamenii sunt diferiți, și animalele au caracteristici diferite în funcție de regiunea în care trăiesc.. Ia să-mi spui tu mie, ce ai face tu dacă te-aș provoca să-i faci pe chinezi să devină dependenți de brânză?

– E simplu, mami! Le-aș pregăti pachețele de primăvară cu 5 arome: de parmezan, telemea, carne de porc, cimbru și curcuma.

– Ha-ha-ha, ce-or fi pus ăștia în lăcuste, că uite ce idei ai?! Uite indicatorul! Aproape am ajuns la Cascada Putna. După ce o vizităm, continuăm jocul? Te provoc să mergi în Mexic!

– Sigur! Acolo am văzut un pui de condor crescut de două vrăbii aprige la mânie.

– Super! Sunt nerăbdătoare să aud prin ce peripeții va trece acest condor!

Așteptăm cu nerăbdare ca povestea să fie continuată de fiecare dintre cei care o citesc. Oare în Madagascar ce se întâmplă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Vizitand acest site, acceptati utilizarea cookie-urilor pentru imbunatatirea calitatii vizitei dvs. si pentru a va putea oferi produse adaptate intereselor dvs.