Scamă – 1 pisoi pătat

Pisica Mițulica Mitzu Pis avea 5 pisoi. Doi dintre ei erau negri ca murele bine coapte, cu ochii verzi ca jadul, la fel ca tatăl lor, Motan Noire. Alți doi aveau culoarea laptelui, ca mama lor. Perfect albi, cu mustăți stufoase și ochisorii mari, catifelați, în nuanțe de albastru. Ziceai ca-s budinci cu ciocolată și frișcă atunci când stăteau ghemuiți lângă mama lor!

… Și mai era și Scamă.

Scamă nu semăna cu frățiorii săi. În loc să aibă hăinuța aceea pufoasă, el avea… pete! Spuneți voi… Pete! De parcă petele puteau să fie potrivite pentru un pisoi așa stilat ca el!

Toate animalele din gospodărie râdeau de Scamă. Fiind cel mai mic dintre frații săi și un pic stângaci, se împiedica până și de un fir de păpădie și cădea în nas. De parcă n-ar fi fost asta de ajuns, mai avea și o pată mare pe botic. Era ca o vânătaie ce nu-i trecea niciodată și îl făcea să arate ca și când ar zambi mereu. Crezi că lui i-ar fi ars mereu de râs? Ba! Deseori era trist că nu avea cu cine să se joace.

Își tot făcea singur de lucru, dar adesea se plictisea. Tare greu era să fii diferit! Frățiorii lui îl țineau la distanță. Le spusese un cocoș cu creasta creață că vor face și ei pete dacă se joacă împreună cu el și cu siguranță nu doreau să se întâmple una ca asta…! Celelalte animaluțe râdeau de stângăciile lui…

Era ultimul la cățăratul în copaci, iar atunci când reușea să se urce, se trezea că nu mai stie să se dea jos. Iar petele sale… Ei bine, petele sale în toate culorile pământului erau ca niste scame. De aici i s-a tras și porecla care mai târziu i-a devenit nume.

Dar cea mai mare grijă a lui era că el nu va avea niciodată un om al lui. Mama le povestea seara, după băiță, cum fiecare pisică își dorește să aibă o căsuță a ei. Apoi, în fiecare zi îi învăța cum să se spele atât de bine încât să le luceasca blănița, cum să se alinte și să toarcă, cum să prindă șoricei, să nu sară pe masă sau să se cațere pe draperie, cum să se joace cu copiii astfel încât să fie admirați și doriți de către om. Dar pe el, așa de urât cu petele astea caraghioase, cine să-l dorească?

Într-o zi a intrat în curte, ca o vijelie, o fetiță tare drăguță. Poarta s-a închis cu zgomot în urma ei, dar Scama s-a speriat încă înainte de a se auzi zgomotul porții. A vrut să se ascundă, rușinat de petele sale. Dar n-a reușit să-și miște nici măcar vârful codiței. A închis ochiii, dar nu înainte de a-i rămâne întipărită pe retină imaginea fetiței. Cât era de frumoasă! Parca ar mai vrea să o vadă odată. Oare să deschidă ochiii sau să rămână așa ca o statuie ghemuită să nu i se vadă pata de pe botic? Off, ce sa facă? Trebuie să ia rapid o decizie! Când , deodată, aude:

-Mami, uite ce pisicuță!

Atunci și-a venit în fire. Acum bate ceva așa de tare în pieptul lui și parcă simte aceeași bătaie în gât și în burtică… Până și ea, fetița aceea drăguță a cât este el de urât, cu petele astea ale lui pe blăniță.

Îi venea să plângă că nu reușise să se ascundă la timp, mai ales că de față erau și frățiorii lui cei perfecți. A încercat să fugă, dar s-a împiedicat de piciorul fetiței și a căzut în botic. Rușine! Pe fetiță n-ar fi vrut să o sperie. Ce să facă? Ce să facă?

Să stea să îi arate cât este de viteaz sau să fugă rușinat de petele lui? Deodată, o mânuță moale îl cuprinde pe sub burtică și îl ridică în aer.

– Uite, mami, cel mai frumos pisoi! Pe acesta mi-l doresc! Te rog frumos, se poate mami? Crezi că ni-l vor da nouă? Nu o fi deja promis? Simt că îl iubesc deja! Mami, uite, parcă zâmbește cu pata aceasta pe botic! Pisoiule, dacă vrei să mergi cu mine în noua ta casă, îți promit că voi încerca să te fac să fii vesel și să zâmbești mereu! Vrei să fii prietenul meu?

Fetița îl pusese în palma sa și îl apropiase de piept. Scamă parcă auzea un zgomot nou. Nu, de data asta nu mai venea de la el acest tic-tac. Ce putea sa fie ticăitul cel nou? Se auzea dinspre pieptul fetiței. Tic-tac, tic-tac, tic-tac!

Gata, a înțeles! Inimioara lui speriată bătea în același ritm cu inimioara fetiței emoționate și… se linișteau împreună! Nu-i mai tremura blănița. Ba chiar dorea să se ghemuiască și să toarcă sub mângâierile mânuței cele catifelate ce mirosea a zmeură.

Stai! Dintr-o dată face ochii mari. Își înfoaie blana, sare din brațele fetiței și o zbughește să o caute pe mama lui. Era mirat și în același timp speriat. Lui Scamă nu-i venea sa creadă. Și celelalte animale din curte erau surprinse. Cum??? Din toți pisoii Mitzulicăi, tocmai Scamă să fie primul care va merge la casa lui??? Părea un vis… Un vis din care nu vrea să se trezească. Și totuși, Mitzulica Mitzi Pis îi toarce lin ceva la ureche. Este aievea, sigur nu visează:

– Vezi, Scama mea dragă…? Nu ți-am spus eu că tu ești un motan deosebit?